Iarna copilariei noastre

Se pare ca a revenit iarna, intr-un moment in care toti ne asteptam cel mai putin.

Aceste zilele m-au facut sa imi aduc aminte de iernile copilariei mele

Cred ca toti am iubit iarna in copilarie, eu cu siguranta. Iarna era anotimpul meu preferat cand eram copil.

Imi aduc aminte ca nu incepeam bine scoala si deja ma gandeam cu nerabdare la prima ninsoare.
Era un moment magic, cand acel prim fulg de zapada, se hotara sa coboare pe pamant.

Si cand se intampla cu adevarat, ramaneam blocat in fata geamului, parca vrajit de acele mici unitati in forma de stele, ce pluteau in aer si intr-un final se asezau pe pamant, acoperind totul intr-un alb cristalin.

Parintii mei nu pareau prea fericiti, nu am inteles de ce, eu deabia imi astamparam nerabdarea de a fugii din casa si de a ma bucura de acel moment magic.

Imi aduc aminte, cum treceau orele parca erau secunde, cand eram afara si ma bucuram cu ceilalti copii de toate jocurile pe care ni le oferea acest anotimp.

Cand ieseam afara la zapada, trebuia sa respectam un anumit ritual. Jocurile aveau parca o ordine fireasca. Mai intai faceam un mic bulgare pentru a testa zapada si evident, intotdeauna, pe nepregatite, exista un copil care pornea micul razboi in zapada aruncand primul bulgare spre noi.

De acolo incepea totul. Evident nu puteam sa lasam acest haos sa ne cuprinda, ne imparteam pe grupuri si incepeam sa contruim fiecare cazemate si artileria pentru micul razboi ce avea sa inceapa. Dupa ce se facea pregatirile de rigoare, incepea mica batalie a celei mai putenice cazemate si acelor mai buni aruncatori. Echipa pierzatoare aveau sa raman fara cazemata, aceasta era distrusa de catre "dusman". Invingatorii aveau onoarea sa o pastreze intacta, ca un trofeu al victoriei lor.

Spre seara incepeam sa ne dam cu sania si nu stiu de ce, dar ne placea sa spargem beculetele de la instalatiile amplaste prin orasi, cu bulgari(stupid stiu). Bine nu prea reuseam noi asta, pentru ca erau destul de inalte, dar era o provocare pentru noi sa incercam.

Distractia serii era sa ne facem derdelus si sa ne dam pana cand, mamele(spargatoare de petreceri), veneau sa ne cheme in casa. Si intotdeauna era o mama care ne strica derdelusul aruncand sare pe el.

Dupa ore intregi de alergat prin zapada, nu imi doream decat sa vina cat mai repede urmatoarea si sa iau totul de la capat.

Eram atat de fericit si bucuros, incat nu mai simteam nici frigul, nici umezeala ce urma dupa o buna bataie in zapada. Imi doream sa fie cat mai multe zile asa.

Acum, cand ninge, nu ma gandesc decat la frig, ca trebuie sa ma trezesc cat mai devrem sa ajung la job, pentru ca din cauza zapezii totul merge mai greu si mai incet, ca iar o sa imi ud hainele si pantofii. In general iarna reprezinta un mare disconfort, nu o mai astept si nu ma mai bucur de ea la fel ca in copilarie, decat de Craciun si cand merg la munte.

Asta ma face sa ma intreb ce s-a intamplat cu toate acele sentimente pe care le aveam in copilarie, unde au disparut si de ce nu pot sa le mai retraiesc inca odata.

Unde sunt sentimentele pierdute ale copilariei?